Trenurile urbane circulă goale în București. Cât durează o călătorie cu trenul de la Gara de Nord la Gara Obor
Trenurile urbane, eficiente și folosite de un număr mare de călători în alte capitale europene, circulă goale în București. Viteza redusă din cauza infrastructurii învechite și orele nepotrivite sunt principalele motive. Autoritățile anunță investiții. Pentru moment, o călătorie cu trenul de la Gara de Nord la Gara Obor durează aproape o oră, cam cât până la Ploiești.
Zilnic, între Gara de Nord și Gara Obor din București circulă trei trenuri, din care unul direct. Trenul Regio are trei vagoane și merge până la Fetești. Un bilet costă 5 lei și 50 de bani.
Deși distanța de la Gara de Nord la Gara Obor e mică, de aproape 23 de kilometri, călătoria cu trenul direct poate să dureze cel puțin 50 de minute, dacă nu sunt întârzieri. Sunt trei opriri până la destinație, iar viteza este redusă. Trenul circulă doar la ora 15.00. Din aceste motive, vagoanele sunt aproape goale.
Ruta este deviată. Trenul e nevoit să ajungă mai întâi în Gara Pantelimon pentru ca apoi să se întoarcă la Gara Obor. Ramificația directă nu a fost modernizată și nu mai poate fi folosită. Între stațiile Pantelimon și Obor, infrastructura e veche și din acest motiv sunt restricții de viteză.
În aceste condiții, călătoria cu trenul de la Gara de Nord la Gara Obor poate să dureze de două ori și jumătate mai mult decât cu mașina personală și aproape dublu decât cu alte mijloace de transport în comun.
Citeşte întreaga ştire aici: Trenurile urbane circulă goale în București. O călătorie cu trenul de la Gara de Nord la Gara Obor durează aproape o oră

