Dani Alves, acuzat de agresiune sexuală
Foto: facebook.com/fcbarcelona
Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost reţinut, vineri, la Barcelona, în cadrul unei anchete pentru o presupusă agresiune sexuală, a anunţat poliţia regională catalană, citată de AFP.
„El a venit în această dimineaţă la comisariatul din Les Corts”, un cartier din Barcelona, unde a fost convocat. El a fost plasat în arest şi va fi prezentat instanţei de la Palatul de justiţie din Barcelona, a explicat un purtător de cuvânt al Mossos d’Esquadra, poliţia catalană.
Conform unei surse judiciare, el va fi audiat de un judecător.
Pe 10 ianuarie, un tribunal din Barcelona a anunţat că a deschis o anchetă pentru un presupus delict de agresiune sexuală după o plângere a unei femei, care l-a acuzat de atingeri nepotrivite în discoteca Sutton din capitala catalană, în noaptea dintre 30 şi 31 decembrie, amintește Agerpres.
Reclamanta, care petrecea la clubul amintit alături de câţiva prieteni, a declarat poliţiei că fotbalistul brazilian a atins-o pe sub lenjeria intimă fără consimţământul ei. Însoţită de prietenii ei, femeia a raportat cele întâmplate personalului de securitate al clubului de noapte, care a activat protocolul relevant în aceste cazuri şi a sesizat poliţia catalană.
La faţa locului s-au deplasat agenţi ai poliţiei catalane, care i-au luat declaraţia femeii, deşi aceasta nu a oficializat plângerea pentru agresiune sexuală decât pe 2 ianuarie, câteva zile mai târziu.
La scurt timp după ce femeia a denunţat agresiunea sexuală, Dani Alves s-a întors în Mexic pentru a se alătura ”Pumelor”, echipa la care joacă.
Alves, 39 ani, a evoluat la FC Barcelona în perioadele 2008-2016 şi 2021-2022, iar din iulie 2022 a semnat un contract pe un an cu Pumas UNAM.
Reacția lui Dani Alves
”Am fost în acel loc, cu mai multe persoane, ne-am distrat. Cine mă cunoaște știe că îmi place să dansez. Am dansat și m-am distrat fără a invada intimitatea cuiva. Nu știu cine este acea domnișoară.
Niciodată nu am invadat intimitatea cuiva. Cum să fac așa ceva cu o femeie? Nu, pentru numele lui Dumnezeu”, a transmis Dani Alves, conform Sport.es.
Sursa: stiri.tvr.ro

