Președintele CCIR, Mihai Daraban, obține un nou mandat în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost reales în funcția de membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț (WCF), din cadrul Camerei de Comerț Internaționale (ICC), în urma votului exercitat de reprezentanții camerelor de comerţ din peste 100 de state.

Astfel, România va fi reprezentată, pentru mandatul 2023-2025, în cel mai important for de conducere al organizației mondiale a camerelor de comerț.

Consiliul General al WCF promovează rolul camerelor de comerț ca intermediari între mediul de afaceri și autorități, precum și între companii și publicul larg. Consiliul oferă asistență în crearea camerelor de comerț si consolidarea camerelor existente, în special în țările în curs de dezvoltare și în economiile emergente. Totodată, Consiliul General încurajează cooperarea între organizațiile camerale din întreaga lume, cu scopul de a îmbunătăți serviciile furnizate de către acestea.

„Votul de susţinere primit din partea camerelor de comerţ din peste 100 de state membre WCF reprezintă o recunoaștere a eforturilor Camerei de Comerț și Industrie a României în promovarea unei economii globale și a unui comerț liber. În precedentul mandat la WCF, ne-am concentrat activitatea pe ceea ce înseamnă crearea de noi locuri de muncă, dezvoltare durabilă, precum și îmbunătățirea nivelului de trai. În mod evident, aceste linii de acțiune se vor regăsi și în noul meu mandat. În plus, obținerea unui portofoliu atât de important, ca reprezentant al sistemului cameral din România, reprezintă o confirmare a faptului că eforturile depuse în sprijinirea mediului de afaceri românesc în general și în ceea ce privește internaționalizarea business-ului autohton, în mod special, nu au fost în zadar și, mai mult decât atât, se bucură de recunoaștere la nivel internațional”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex