Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol
Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 3 decembrie, de ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, pe pagina sa oficială de Facebook.
Conform MTI, Péter Szijjártó a scris: Uniunea Europeană introduce plafonarea preţului petrolului, cu toate că ar fi timpul ca Bruxelles-ul să îşi dea seama că aceste măsuri şi altele similare afectează cel mai mult economia europeană.
În opinia lui Péter Szijjártó ar fi necesară creşterea cantităţii resurselor energetice, ceea ce ar reduce preţurile.
“În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului” – a subliniat el.

