Asfaltat, decopertat și asfaltat din nou, în doar câteva zile
Aceasta este povestea tragi-comică a unui drum din localitatea Aninoasa, de pe Valea Jiului. Două firme care au câștigat licitația pentru refacerea reţelei de apă și canalizare au subcontractat unei alte companii asfaltarea drumului. Doar că, după ce asfaltul a fost turnat, cele două companii nu s-au mai înțeles şi nu au achitat lucrarea. Prin urmare, constructorul drumului și-a luat asfaltul înapoi.
Scandalul a izbucnit după ce o companie de construcții a decopertat asfaltul pe care tocmai îl turnase cu puțin timp mai devreme. Asta pentru că cele două firme beneficiare care au câştigat contractele pentru rețeaua de apă şi canalizare nu au mai vrut să plătească preţul cerut pentru lucrare.
Potrivit Primăriei din Aninoasa, costul asfaltării a fost de 340 de mii de lei.
Operatorul de apă din Valea Jiului, cel care a comandat extinderea rețelelor de apă și canalizare, a notificat contractorul să reasfalteze drumul.
Localnicii sunt șocați și spun că, dacă situația nu i-ar afecta direct, ar fi chiar hazlie.
Reprezentanții societății care a rașchetat asfaltul la scurt timp după turnare nu au dorit să comenteze situația.
Între timp, una dintre firmele câștigătoare ale licitației pentru canalizare a contractat o altă companie, care a început să reasfalteze drumul abia decopertat.
Sursa: stiri.tvr.ro