Peste o mie de blocuri din București rămân fără apă caldă
Furnizarea apei calde urmează să fie sistată la un total de aproximativ o mie de blocuri, în diferite intervale din această săptămână, începând de luni, 17 octombrie, și până pe 21 octombrie, conform unui comunicat Termoenergetica București.
Compania transmite că „se desfăşoară lucrări de remediere a unor avarii apărute pe conductele de termoficare şi lucrări de finalizare a unor reparaţii pentru închiderea şantierelor în mai multe zone din sectoarele 1, 2, 3, 5 şi 6, în vederea pregătirii noului sezon de încălzire”.
Astfel, vor fi efectuate lucrări pe:
- Conducta DN 500 din zona Matei Basarab din Sectorul 3 al Capitalei. Furnizarea agentului termic pentru apă caldă pentru patru puncte termice, care alimentează aproximativ 65 de blocuri va fi sistată in intervalul 17 octombrie, ora 09.00 și 21 octombrie, ora 23.00. Vor fi afectate de lucrare și punctele termice din zonele Matei Basarab, Labirint și Călărași.
- Conducta DN 700 în zona Sebastian din Sectorul 5 al Capitalei. Pentru aproximativ 650 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în intervalul 17 octombrie, ora 09.00 – 21 octombrie, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Sebastian, Calea Rahovei, Salaj, Petre Ispirescu, și Șoseaua Alexandriei.
- Conducta DN 800 în zona Chișinău din Sectorul 2 al Capitalei. Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă in intervalul 18 octombrie, ora 09.00 și 21 octombrie, ora 23. Vor fi afectate de oprire și punctele termice adiacente zonelor Nicolae Grigorescu, Pantelimon, precum și străzile Torentului, Cozia, D-na Ghica.
- Conducta Magistralei I Vest, DN 1000 în zona Valea Ialomiței din Sectorul 6 al Capitalei. Pentru aproximativ 51 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă în intervalul 18 octombrie ora 09.00 – 19 octombrie, ora 09.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Valea Oltului.
- Conducta DN 500 în zona intersecției bulevardelor Turda, Mareșal Averescu și Ion Mihalache din Sectorul 1 al Capitalei. Pentru aproximativ 185 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă in intervalul 17 octombrie, ora 09.00 -19.10.2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire si punctele termice din zonele adiacente acestor bulevarde.
Clienții au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.