Registrul Auto Român anunţă că, în cadrul Salonului Auto Bucureşti, face testări gratuite pentru verificarea numărului real de kilometri parcurşi de un autovehicul
Foto: facebook.com/RegistrulAuto
Registrul Auto Român anunţă că în cadrul Salonului Auto Bucureşti face testări gratuite pentru verificarea numărului de kilometri parcurşi de autovehicule şi înregistraţi în unitatea şi modulele electronice de comandă, potrivit News.ro.
„Mai sunt şase zile în care puteţi beneficia de o testare OBD gratuită, pentru verificarea numărului de kilometri parcurşi înregistraţi în unitatea şi modulele electronice de comandă ale autovehiculului personal. Se întâmplă în cadrul Salonului Auto Bucureşti, unde colegii noştri vă aşteaptă să vizitaţi standul în care am expus şi autolaboratorul pentru măsurarea calităţii aerului ambiant” transmite, marţi dimineaţă pe Facebook, Registrul Auto Român.
Verificarea kilometrilor reali parcurşi de un autoturism face parte din pachetul de servicii RAR eXpert, iar acest serviciul este disponibil, deocamdată, doar la RAR Griviţa-Bucureşti.

