Cathedral Plaza va fi demolată. Nicușor Dan a semnat dispoziția de demolare, pentru clădirea construită ilegal în centrul Capitalei
Foto: facebook.com/NicusorDan.ro
Cathedral Plaza, controversata clădire de birouri de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, poate fi în sfârşit demolată, după aproape 10 ani de la decizia definitivă a instanţei.
Nicuşor Dan spune că municipalitatea va suporta cheltuielile de demolare şi ulterior va recupera banii de la proprietarul imobilului.
Clădirea de birouri cu 19 etaje a fost ridicată lângă biserica-monument Sfântul Iosif de firma Millennium Building Development, proprietatea unui om de afaceri israelian. Ulterior, societatea a fost vândută omului de afaceri Ioannis Papalekas, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România. În urmă cu doi ani, Papalekas şi-a vândut mare parte a proiectelor unui om de afaceri ceh. Acum, societatea nu mai are site şi nici un număr de telefon valid.
Vestea demolării a fost primită cu entuziasm de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice, care au luptat ani de zile în instanţă pentru oprirea lucrărilor clădirii.
„Am semnat azi dimineață dispoziția de demolare pentru Cathedral Plaza, clădirea construită ilegal în vecinătatea Catedralei Romano-Catolice de pe strada General Berthelot”, a anunțat Nicușor Dan, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Edilul a explicat faptul că Primăria Capitalei a fost obligată din 2013, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, să demoleze clădirea.
„Această obligație a fost însă ignorată de foștii primari Sorin Oprescu și Gabriela Firea”, mai precizează Nicușor Dan.
Sursa: stiri.tvr.ro

