Maria Boldor, medalie de bronz la Campionatele Mondiale de la Cairo

Foto: facebook.com/CSASTEAUA

Sportiva română Maria Boldor şi-a asigurat o medalie în proba feminină de floretă după ce s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de scrimă de la Cairo, potrivit Agerpres.

Boldor a trecut în sferturi de franţuzoaica Pauline Ranvier, vicecampioană mondială în 2019 la individual, cu 15-12, iar în penultimul act va înfrunta o altă reprezentantă a Franţei, Ysaora Thibus, vicecampioană mondială la individual în 2018. Ambele franţuzoaice au obţinut argintul cu echipa anul trecut la JO 2020.

Maria Boldor a dispus în primul tur de Kelleigh Ryan (Canada) cu 15-5, în turul secund a trecut de ucraineanca Alina Poloziuk, în optimi a câştigat în faţa altei reprezentante a Canadei, Eleanor Harvey, cu 15-7.

Mălina Călugăreanu a fost învinsă în primul tur al tabloului principal de italianca Alice Volpi, campioană mondială la individual în 2018, cu 15-11.

Emilia Corbu a încheiat pe locul 72 în clasamentul final, iar Andreea Dincă a ocupat locul 95.

România a obţinut luni prima medalie la Mondialele de la Cairo, bronz la sabie masculin, prin Iulian Teodosiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex