Olimpiada Internaţională de Matematică 2022. România a obținut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial

Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada Internaţională de Matematică.

„Cea mai bună performanţă în ultimii 25 ani! Lotul de matematică al României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial”, a scris ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

El i-a felicitat pe cei şase elevi români (trei elevi de clasa a X-a şi trei elevi de clasa a XI-a), precum şi pe profesorii şi pe coordonatorul Lotului de matematică al României, conf. dr. Cătălin Gherghe.

În acest an, Olimpiada Internaţională de Matematică a fost organizată la Oslo. Au participat 105 ţări.

detalii pe tvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex