Ciolacu și Cîțu au jucat hora în Parlamentul Moldovei

Parlamentele României şi Republicii Moldova s-au reunit, sâmbătă, într-o şedinţă comună la Chişinău, la finalul căreia, pe muzica interpretată de maestrul Gheorghe Zamfir şi Orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului s-au prins într-o horă românească, potrivit tvr.ro.

La şedinţa comună, la care a participat şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, alături de alţi parlamentari români, şi-au exprimat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.

De altfel, reuniunea a avut loc la doar o zi după ce Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale Uniunii să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat la aderarea la UE.

Reprezentanţii Legislativelor din cele două ţări au semnat şi o Declaraţie comună în care se reiterează „sprijinul necondiţionat” asumat de-a lungul timpului, de toate forţele politice din România, pentru dezvoltarea, consolidarea democratică şi parcursul european al Republicii Moldova.

La finalul şedinţei comune, naistul Gheorghe Zamfir şi Orchestra condusă de Nicolae Botgros au susţinut un moment artistic interpretând muzică populară românească. În horă s-au prins deopotrivă parlamentarii români şi moldoveni, precum şi preşedinţii Legislativelor de la Bucureşti şi Chişinău, Igor Grosu, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu.

detalii pe tvr.ro

foto: g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex