Simona Halep, eliminată de la Roland Garros 2022

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de chinezoaica Qinwen Zheng, cu 2-6, 6-2, 6-1 în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, potrivit Agerpres.

Fostul lider mondial s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 56 min) în faţa tinerei jucătoare asiatice (19 ani, 74 WTA).

Halep o învingea fără probleme pe Zheng în ianuarie, în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1, cu 6-3, 6-2.

Simona Halep (30 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 19, a controlat fără probleme primul set de la Paris, câştigând cu 6-2. În actul secund, românca a făcut break la 1-1, dar nimic nu avea să prevadă ceea ce a urmat. Halep a început să greşească tot mai mult, în timp ce Zheng şi-a ridicat nivelul şi a pus-o constant în dificultate pe fosta campioană de la Roland Garros. Zheng a reuşit o serie incredibilă de opt ghemuri consecutive, câştigând setul secund cu 6-2 şi desprinzându-se în decisiv la 3-0. Halep a părut că are probleme de respiraţie, că se sufocă, nereuşind să găsească antidotul pentru jocul agresiv al chinezoaicei, care s-a impus cu 6-1.

Pentru Halep acesta este cel mai slab rezultat al său la Paris începând din 2013, când pierdea în primul tur. În 2015, Simona pierdea tot în turul secund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex