Generația de Platină. Singura generație care a adus cel mai preţios trofeu fotbalului românesc

Acum 36 de ani, pe 7 mai 1986, Steaua a devenit prima echipă de fotbal din Europa de Est care a cucerit Cupa Campionilor Europeni, după 2-0 cu FC Barcelona la loviturile de departajare.

Este cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua Bucureşti o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiţiei, dar a fost învinsă clar de formaţia italiană AC Milan cu scorul de 4-0.

Steaua Bucureşti dobândea, în 1986, consacrarea ca o echipă de valoare a continentului, în mare parte şi graţie evoluţiei extraordinare a portarului Helmuth Duckadam, care a apărat patru lovituri de departajare consecutive în meciul de pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” şi a intrat, astfel, în Cartea Recordurilor.

În drumul său până la finala de pe pământ spaniol, Steaua Bucureşti le-a eliminat, pe rând, pe campioanele Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) şi Anderlecht Bruxelles (Belgia).

Momentele de la Sevilla rememorate de câţiva jucători de legendă

„7 mai, este o dată de referinţă în fotbalul românesc. 7 mai, înseamnă că nu am jucat fotbal întâmplător, am scris istorie. 7 mai, va rămâne pururea în inima suporterilor stelişti şi a românilor, în general!” – Adrian Bumbescu.

„Sunt amintiri plăcute pentru că am realizat un lucru extraordinar. Am făcut milioane de oameni fericiţi, în acea noapte!” – Ștefan Iovan.

„Nu ştiu cum am ajuns în faţa punctului de la 11 metri. Erau deja patru penalty-uri ratate. Aş minţi dacă aş spune că am vrut să dau aşa, să trimit mingea sub bară. După ce am văzut că rataseră Loţi şi Miţi, mi-am zis că decât să apere portarul, mai bine o dau în bară sau în tribune. Am marcat, a fost bine pentru moralul nostru, am dat încredere jucătorilor care urmau să tragă, Balint şi Bărbulescu!” – Marius Lăcătuș.

„Eu nu am avut drept de joc la acel meci, dar am trăit de pe banca tehnică momentul. Am fost trecut antrenor secund în locul lui Iordănescu, iar el a fost trecut ca jucător, în locul meu. E mult mai greu pe bancă, tensiunea a fost extraordinară. Dar pentru mine rămâne o experienţă incredibilă!” – Tudorel Stoica.

„Numai eu ştiu cum îmi tremurau genunchii când mi-am luat elan! Am plecat şi nu m-am gândit la un colţ anume. Am simţit că portarul pleacă în stânga lui. Nu e un procedeu bun să priveşti portarul, să aştepţi. Apoi am ratat trei penalty-uri consecutive în campionat. Dar atunci, la Sevilla, s-a nimerit să fie! Târziu am realizat că suntem campionii Europei!” – Gabi Balint.

„Cu o seară înainte de finală am refuzat să intru pe teren. I-am spus lui nea Imi acest lucru. Am refuzat şi să execut eu penalty. Probabil că dacă se ajungea la a 11-a lovitură, eram forţat să execut şi eu. Trebuie să fiu sincer până la capăt, eu mă simţeam nepregătit pentru că nu mă antrenasem!” – Anghel Iordănescu.