Roman Abramovich și alți oficiali ucraineni ar fi fost otrăviți la negocierile cu Rusia
Foto: reuters.com
Oligarhul rus Roman Abramovich și negociatori ucraineni, printre care parlamentarul ucrainean Rustem Umerov, care au luat parte la negocierile ruso-ucrainene de pace de pe 3 spre 4 martie la Kiev au prezentat simptome de otrăvire, scrie Daily Mail.
Oligarul rus, dar și o parte dintre cei care au participat la negocieri au acuzat mai multe simptome care corespund otrăvirii, precum ochi roșii, dureri și probleme ale pielii de pe față și de pe mâini.
După ce a luat parte la o întâlnire în Kiev care s-ar fi întins până târziu în noapte, Abramovich și ceilalți doi negociatori s-au retras într-un apartament din Kiev unde au început să prezente aceste simptome asociate cu otrăvirea cu substanțe chimice.
Mai mulți specialiști au confirmat că Abramovich și cei doi membri ai delegației au prezentat semne ale otrăvirii cu diverse substanțe chimice.
Conform informațiilor din presa internațională, responsabili ar fi trimiși ai Moscovei care au încercat să pună punct negocierilor de pace.
