Zilele Feroviare – Summit-ul de Investiţii Club Feroviar
Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Club Feroviar, cu sprijinul Asociaţiei Industriei Feroviare din România (AIF), în parteneriat cu Facultatea de Transporturi din cadrul UPB, organizează, în perioada 22-24 martie, cea de-a XVI-a ediţie a celui mai important eveniment feroviar „business to business” din România, Zilele Feroviare – Summit-ul de Investiţii Club Feroviar.
Potrivit organizatorilor, printre personalităţile care şi-au anunţat prezenţa la deschiderea acestei manifestări, ce va avea loc marţi, în Aula UPB, se numără Octavian Udrişte, preşedinte de onoare – Club Feroviar, Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Philippe Citroen, director general – UNIFE, Alberto Mazzola, executive director – CER, Rudolf Opatril, Deputy Head of Mission – Czech Embassy, Bogdan Chiriţoiu, preşedinte – Consiliul Concurenţei, Mariana Miclăuş, director general – Metrorex, Ion Simu-Alexandru, director general – CFR SA, Marin Mihail Călin, director general adjunct – AFER, Adrian Criţ, director general – STB, Gabriel Stanciu, preşedinte/director general – AIF/Alstom România, Bulgaria & Republica Moldova, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi Ilona Costea, Decan al Facultăţii de Transporturi – UPB.
Programul evenimentului va include prezentări şi dezbateri pe marginea unor teme deosebit de actuale precum contribuţia transportului feroviar la provocările impuse de contextul climatic, soluţii pentru sporirea conexiunilor transfrontaliere, integrarea Internet of Things pentru transportul feroviar, tehnologii moderne pentru material rulant, precum şi cele mai noi proiecte privind dezvoltarea unei mobilităţi durabile.
În acest context, acest eveniment va avea un rol important atât asupra realizării unui sistem feroviar european eficient, cât şi asupra industriei în ansamblul ei.
„Noi idei pentru a atinge obiectivul de reducere a emisiilor poluante în transportul feroviar. Cum se pregăteşte industria feroviară?”, „Revenirea business-ului în post-pandemie”, „Infrastructură: Update în privinţa schimbărilor climatice şi realităţile economice şi sociale 2022.Tendinţe 2022-2030” şi „Transport de marfă, călători şi urban: Transportul feroviar – coloana vertebrală a mobilităţii durabile – Noua normalitate – a serviciilor de transport feroviar în timpul pandemiei şi post-pandemie – tendinţe, strategii, proiecte” sunt principalele teme ce vor face subiectul dezbaterilor in cadrul Summit-ului de Investiţii Club Feroviar. AGERPRES

