Video! Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Dezvăluirile unui fost director TAROM
TAROM, vaca de muls a aviației pentru familii și pile politice din Ministerul Transporturilor, în perioada 2015-2020, a reușit performanța de a realiza pierderi totale de peste 1 miliard de lei.
Cu datorii de peste 150 milioane de euro, noul șef TAROM, Mihăiță Ursu, revenit pe fotoliul de șef al operatorului aerian, vrea să salveze compania cu un ajutor de 85 milioane de euro. TAROM este în plin proces de reorganizare, atmosfera este extrem de stresantă pentru însițitorii de zbor, care sunt într-un proces continuu de evaluare în vederea restructurării. Conducerea Tarom, șefi, directori, consilieri, nimeni nu conștientizează că starea emoțională a piloților aflați la manșa avioanelor Airbus și a însoțitorilor de bord joacă un rol foarte important.
În emisiunea de săptămâna trecută am aflat că TAROM scoate din operare toate cele patru avioane Airbus, doar două funcționează, două fiind defecte. TAROM, tot mai aproape de faliment?
Invitat
Nicolae Demetriade, fost director general al Companiei TAROM

