30 de ani de la trecerea în nefiinţă a reputatului filosof şi teoretician român Petre Ţuţea

Foto: ziarulmetropolis.ro

Filosoful şi teoreticianul Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902, la Boteni, judeţul Argeş. A început studiile gimnaziale la Gimnaziul „Dinicu Golescu” din Câmpulung, pe care le-a încheiat, în urma izbucnirii războiului, la Liceul „George Bariţiu” din Cluj (1920-1923), conform volumului „Dicţionarul General al Literaturii Române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).

Absolvent al Facultăţii de Drept (1923-1926) în cadrul aceleiaşi universităţi, unde a susţinut şi doctoratul în drept administrativ în 1929, cu menţiunea ”Magna cum laude”, potrivit https://www.goodreads.com/.

A lucrat ca funcţionar la o judecătorie din Judeţul Hunedoara, referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin (1933-1934), prilej cu care a studiat cursuri de politologie la Universitatea „Friedrich Wilhelm”, şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale (1936-1939), şef de secţie şi ulterior director în Ministerul Comerţului Exterior (1940-1941), şef de secţie în Ministerul Apărării Naţionale (1941-1944) şi director de studii în Ministerul Economiei Naţionale (1944-1948), indică sursa citată.

În 1929 a debutat cu un pamflet în „Chemarea tinerimii române”, publicaţie a Partidului Naţional Român, unde, până în 1932, publică şi sub pseudonimul „Observator”. Scrie la săptămânalul „Stânga” (1932-1933), unde semnează cu pseudonimul P. Boteanu. Publică, în 1935, alături de Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu şi Petre Ercuţă, „Manifestul revoluţiei naţionale”.

Începe în 1938 o prodigioasă colaborare la „Cuvântul”, care va reprezenta o parte din fundamentul condamnării sale, alături de funcţiile deţinute în ministere, din 1948 – fără să existe un proces în acest sens – la Ocnele Mari şi apoi la Jilava. A fost eliberat în 1953, fiind arestat ulterior în 1956, sub acuzaţia de uneltire împotriva ordinii sociale, pentru care primeşte zece ani de închisoare. În 1959 îi este intentat un nou proces, de această dată fiind condamnat la 18 ani de muncă silnică. A fost eliberat în urma Legii din 1964 privind amnistia generală.

A elaborat numeroase proiecte, eseuri şi dialoguri filosofice, teologice şi antropologice, majoritatea rămase în manuscris. În perioada comunistă a semnat texte de mici dimensiuni în revistele „Tribuna” şi „Familia”. Este redescoperit după 1989 de media din România prin intermediul a numeroase documentare şi interviuri-eveniment.

Dintre scrierile sale amintim: „Bătrâneţea şi alte texte filosofice” (Bucureşti, 1992); „Mircea Eliade” (Oradea, 1992); „Între Dumnezeu şi neamul meu” (Bucureşti, 1992); „Omul” (tratat de antropologie creştină, vol I-II, Iaşi, 1992-1993); „Philosophia perennis” (Bucureşti, 1992); „Proiectul de tratat” (Braşov-Chişinău, 1992); „Reflecţii religioase asupra cunoaşterii” (Bucureşti, 1992); „Lumea ca teatru. Teatrul seminar” (Bucureşti, 1993); „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea” (Bucureşti, 1993); „Nelinişti metafizice” (Bucureşti, 1994).

Petre Ţuţea s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 3 decembrie 1991. A fost înmormântat în cimitirul din localitatea natală – Boteni.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *