Noi relaxări ale restricțiilor: concerte și spectacole cu 1.000 de participanți pentru vaccinați

Foto: pixabay.com

Se reiau spectacolele și concertele, iar publicul va avea acces și la competiții sportive. Cu două condiții: spectatorii să fie vaccinați sau trecuți prin boală și să nu ocupe mai mult de 30% din capacitate. Sunt reguli stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu precizarea că nu sunt „relaxări”!

Luni revin în clase și elevii sau preșcolarii din toate zonele unde infectarea este sub 3 cazuri la mia de locuitori. În acest moment. aproximativ jumătate din țară ar fi în acest scenariu. Aici nu vor mai fi restricții în funcție de nivelul de vaccinare al personalului.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „CNSU a abilitat Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să completeze ordinul comun privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar, lucru care s-a întâmplat deja – ordinul a fost semnat și transmis către Monitorul Oficial”.

La festivaluri, petreceri în aer liber și concerte vor putea participa exclusiv persoanele vaccinate sau trecute prin boală și doar până la 30% din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane.

Aceleași reguli se aplică și pentru competițiile sportive.

Pe 1 Decembrie, toți cei care vor să vadă parada și festivitățile dedicate Zilei Naționale o pot face fără restricții. Rămân limitări doar pentru zona oficială.

Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică: „Valul acesta pe care-l vedem, creșterea aceasta a numărului de cazuri în Vest va veni și la noi. Mai mult, deschiderea școlii de acuma va duce la creșterea numărului de cazuri. Relaxarea acuma este o măsură extrem de proastă, pentru că va duce la creșterea numărului de cazuri exact în perioada sărbătorilor de iarnă.

Regulile stabilite acum de CNSU trebuie aprobate de guvern și se vor aplica inclusiv pentru târgurile de Crăciun care urmează să fie deschise de primării.


Citeşte întreaga ştire aici: CNSU: Noi reguli pentru școli, concerte, competiții, târguri de Crăciun. Fără restricții pentru public la parada de 1 Decembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *