Video. Klaus Iohannis: Reîntoarcerea la cursurile cu prezență fizică, condiționată de gradul de vaccinare a personalului din școli

Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni că vacanța elevilor nu va mai fi prelungită după 8 noiembrie, urmând ca elevii să se întoarcă în bănci în școlile în care situația sanitară o permite.

Video: Administrația Prezidențială

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis: 

  • Am două teme pe care doresc să le ating.
  • Prima temă se referă la procedurile de instalare a unui nou guvern. Din păcate, ultima propunere nu a întrunit un număr suficient de posibile voturi în Parlament și, astfel, Guvernul Ciucă nu s-a mai prezentat în Parlamentul României. Între timp, partidele au reluat între ele discuțiile și acest lucru este foarte bun.
  • Este foarte clar că încercările de a forma guverne minoritare nu au dus la rezultate și, în consecință, nu pot să accept în continuare astfel de abordări.
  • În concluzie: voi aștepta cu consultările formale până când din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate, o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un guvern. Abia atunci, când această majoritate va fi asumată, voi convoca consultări pentru formarea noului guvern.
  • A doua temă se referă la școli și vaccinare. La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare.
  • La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare al personalului școlii.
  • Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.
  • Însă subliniez încă din această seară: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare.

Sursa: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex