Rata de infectare se apropie de 11 la mie în București

Persoane cu masti chirurgicale participa la un flashmob de protest organizat de fundatia Coalitia de Mediu, impotriva lipsei de masuri pentru diminuarea poluarii aerului din Capitala, in fata Primariei Generale, miercuri 12 decembrie 2018, in Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Incidența COVID a ajuns la 10,93 la mia de locuitori în București, miercuri, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Aceasta înseamnă că mai mult de un bucureștean din 100 are COVID, pe datele oficiale, potrivit digi24.ro.

Cea mai mare rată de infectare este în sectorul 1, unde se apropie de pragul de 12 la mie. Cea mai scăzută incidență este în sectorul 3 – 8,96 la mie. Este o creștere față de ziua precedentă, la nivelul Capitalei, de la 10,31 la mia de locuitori.

Ce restricții sunt în vigoare

În urma unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă, masca e obligatorie în spațiile publice aglomerate, cum ar fi piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
Magazinele se închid la ora 22:00.

detalii pe digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *