Condițiile pentru începerea anului școlar cu prezență fizică

Peste 6 la mie, rămân deschise creșele și grădinițele. Singura diferențiere între elevii vaccinați și cei nevaccinați.

"Până pe 13 septembrie, sper să nu avem nicio școală în care să nu se poată începe cu prezență fizică din cauza depășirii pragului de 6 la mie", a declarat joi seara, la Tema zilei, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a explicat că sunt 3-4 cazuri izolate, cu elevi puțini, unde sunt totuși semne de întrebare. "Conform studiilor, suntem îndreptățiți să sperăm că, și în cazul în care se va atinge pragul de 6 la mie, în 10-12-14 zile s-ar putea să putem avea șansa să se revină", a completat el. Ministrul a detaliat ce se întâmplă în clasele unde sunt și elevi vaccinați și elevi nevaccinați, în cazul în care se semnalează o infectare. Potrivit ordinului de ministru, elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități pot solicita să rămână în online.
 "Pe ideea de prezență fizică am insistat zi de zi, în fiecare zi a mandatului meu. Din păcate, deși mi-aș fi dorit să mă înșel, am anticipat destul de corect dimensiunea pierderilor generate de predarea online", a ținut să sublinieze ministrul Educației.
 "Pragul de 6 la mie a fost stabilit de către epidemiologi. Important este că se deschide școala cu prezență fizică pentru absolut toți elevii, fără niciun fel de diferență, pentru preșcolari și antepreșcolari, și va funcționa cu prezență fizică până când în localitate se va atinge pragul de infectare de infectare de 6 la mia de locuitori", a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la TVR.
detalii pe tvr.ro
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *