Orban nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Călăraşi, că unitatea partidului este fundamentală, baza pe care se poate construi performanţă, însă a menţionat că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL.

„Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ţi organizeze congres să te schimbe din funcţie, tu te-ai purtat cu el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ş.a.m.d. Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate. Ţin de un anumit concept (…). De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (…). Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD”, a afirmat Orban, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Călăraşi, în care este prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia partidului.

El a adăugat că a fost, este şi va fi un garant al unităţii partidului, menţionând că şi-a dus campania „echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive”, fără să răspundă la atacuri.

„Nu are nicio legătură cu modul în care m-am comportat eu şi susţinătorii mei. Campania mi-am dus-o echilibrat, constructiv, cu mesaje pozitive. De fiecare dată când am fost confruntat cu atacuri, am preferat să nu răspund. Rareori s-a întâmplat să spun ceva critic despre un coleg de-al meu. Eu sunt omul care a apărat oamenii în cele mai dificile situaţii. Flutur era masacrat pe toată media naţională şi cu toate astea eu i-am luat apărarea, m-am dus alături de el în Suceava, l-am reîntărit, am susţinut proiecte prin care, practic, el a fost ajutat în competiţia electorală din Suceava şi a reuşit să recâştige preşedinţia Consiliului Judeţean. Sigur că m-aş fi bucurat dacă ar fi câştigat şi alegerile parlamentare, numai că alegerile parlamentare se pare că nu au mai reprezentat o prioritate, pentru că, pentru prima oară în Suceava, noi am luat sub media partidului. Unitatea partidului este fundamentală, am fost, sunt şi voi fi un garant al unităţii partidului”, a susţinut liderul liberal.

Orban a adăugat că, după alegerile locale, nu „s-a apucat să scoată din pălărie” un candidat sau să-l susţină pe altul, pentru a avea garanţia că îl sprijină în competiţia internă.

„După alegerile locale, când a fost vorba să stabilim o conducere interimară, nu am luat eu decizia, am purtat mai multe discuţii, dar până la urmă v-am sunat pe dumneavoastră, în special pe primar. Am luat decizia în funcţie de ce aţi considerat dumneavoastră la momentul respectiv. Şi în ceea ce priveşte alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene, eu nu m-am apucat să scot din pălărie un candidat sau să-l susţin pe unul că mă place pe mine sau că mă simpatizează pe mine şi că am garanţia că va merge cu mine. Am ţinut cont tot de dumneavoastră şi până la urmă a fost o alegere fără competiţie (…). Important e să menţinem unitatea organizaţiei”, a conchis Orban. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *