Judecătorii de la Curtea de Apel București s-au răzgândit. Piedone nu va fi judecat separat în dosarul Colectiv

Curtea de Apel a anunțat că fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone va fi judecat în continuare în procesul Colectiv, fără ca dosarul său să fie disjuns, răsturnând astfel o decizie anunțată luni, când a fost discutată schimbarea încadrării juridice în cazul său, dar și al funcționarilor din cadrul primăriei sectorului 4, potrivit Agerpres.

Luni, instanţa ar fi trebuit să înceapă dezbaterile finale în dosarul ‘Colectiv’ şi să se pronunţe pe o cerere ridicată din oficiu de către cei doi judecători ai completului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru o parte din inculpaţi, printre care şi Piedone.

Cei doi magistraţi au avut însă opinii diferite pe schimbarea încadrării, iar Adina Pretoria Dumitrache a propus ca dosarul să fie împărţit în două.

Propunerea a dus la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi procurorul DNA şi avocaţii victimelor, pe de altă parte, trecându-se chiar la ameninţări cu amenzi din partea magistratului.

„Vreţi să fiţi amendaţi? Respectaţi-mi şedinţa de judecată. Ştiu că sunt multe emoţii. Haideţi să nu intrăm în panică. (…) Îmi trebuie un ciocan, ceva, vă rog să vă liniştiţi”, a încercat judecătoarea să calmeze atunci spiritele.

Cu toate că majoritatea celor prezenţi în sala de judecată s-au opus, instanţa a dispus împărţirea dosarului în două:

  • în primul dosar urmau să fie judecaţi, doar pe latură penală, cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, Daniela Niţă – patroana firmei de artificii, Cristian Niţă, directorul firmei de artificii, SC Colectiv SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists. În acest caz, dezbaterile pe fond ar fi trebuit să înceapă imediat.
  • în al doilea dosar, urmau să fie dezbateri, într-un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea judecător, atât pe fond, cât şi pe cererea de schimbare a încadrării juridice, cu inculpaţii Cristian Popescu-Piedone, pompierii George Matei şi Antonina Radu şi cele trei funcţionare din Primărie – Aurelia Iofciu, Larisa Luminiţa Ganea şi Ramona Sandra Moţoc. În acest al doilea dosar, a fost dat un termen pentru 22 septembrie.

Miercuri, situaţia s-a schimbat. S-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat, care a decis ca cele două dosare să fie reunite într-unul singur, care a primit termen pentru data de 22 septembrie.

Consecinţa este că, în loc ca dezbaterile finale să se încheie miercuri, aşa cum se stabilise iniţial, procesul a fost amânat pentru la toamnă.

De menţionat că supravieţuitori ai incendiului din Colectiv şi rude ale victimelor au reclamat, într-o scrisoare deschisă, decizia instanţei de a discuta schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, susţinând că aceasta ar duce la pedepse „mici şi nesemnificative, disproporţionate faţă de gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiţie din România”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *