Câți ani a împlinit astăzi Klaus Iohannis

Președintele României Klaus Iohannis s-a născut pe 13 iunie în anul 1959, la Sibiu, dintr-o familia de sași transilvăneni.

Klaus Iohannis a urmat școala germană din Sibiu, Liceul „Samuel von Brukenthal” din același oraș, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 1983, a început să profeseze ca dascăl la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar cinci ani mai târziu preda fizica, alături de foștii săi dascăli, la liceul pe care îl absolvise. După Revoluție, alege să rămână în România, la Sibiu, deși părinții și sora sa au luat hotărârea de a emigra.

Și-a început cariera politică în anul 1990, când a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), pe care l-a condus, ulterior, mai bine de un deceniu. La finalul anilor ’90, după 15 ani de profesorat, Klaus Iohannis ajunge în conducerea învățământului județean din Sibiu, etapă extrem de importantă pentru conturarea profilului său public.

detalii pe stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *