Începe „bătălia” pentru cel mai vânat teren din București

Zilele trecute, Senatul a dezbătut propunerea pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România nr.335/2007, prin care se prevede transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate a terenului de la Romexpo către CCIR – aflată acum în proces de reexaminare, conform cererii formulate de Președintele României.

Dezbaterea a avut loc în prima dintre cele două comisii, cea juridică, în spatele ușilor închise. Surse B365 afirmă că Senatul va aproba, în curând, întreaga afacere, după ce într-o primă fază, Președintele Iohhanis a cerut reexaminarea propunerii legislative.

Miza este enormă: un teren de 46 de hectare
Romexpo este cel mai mare Centru Expozițional din București și din România, spațiile sale uriașe fiind potrivite pentru orice eveniment: târguri de carte, expoziții, concerte, spectacole, congrese, evenimente, cursuri, revelioanele lui Vanghelie, întâlniri de afaceri, competiții sportive, întâlniri de afaceri sau petreceri private. Suprafața totală este de 300.000 de mp, dintre care 57.000 de mp reprezintă spațiul efectiv de expunere. Are 10 pavilioane, cinci săli de conferință, un spațiu de lucru-City Hub- și parcare de peste 2000 de locuri. Fiind liderul industriei românești de târguri și expoziții, ROMEXPO este recunoscut și pe plan internațional ca membru al Asociației Globale a Industriei de Expoziții și al Alianței Târgurilor din Europa Centrală.

detalii pe b365.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *