Steaua București a promovat în Liga 2

Foto: Sport Pictures

CSA Steaua a promovat în Liga 2! „Militarii” au trecut în finala barajului de CS Afumați, 2-1, și 2-0 în tur.

În tur, roș-albaștrii s-au impus în Ghencea cu 2-0, după golurile reușite de Zaharia și Chipirliu și aveau promovarea aproape asigurată.

Partida de la Afumați a început ideal pentru „roș-albaștri”, Călințaru deschizând scorul în minutul 3, cu un șut superb, în vinclu. Cei de la Afumați au egalat în ultimul minut al primei reprize, prin Adi Popa, care a profitat de o eroare colectivă a defensivei „militarilor” la o fază fixă.

În repriza secundă, gazdele s-au zbătut fără să aibă prea multe realizări, iar în minutul 77 au rămas și în inferioritate numerică, Stîngă primind al 2-lea galben. Chiar dacă totul era jucat, steliștii au mai marcat o dată, prin Pacionel, care a obținut și transformat cu siguranță un penalty.

Așadar, Steaua a câștigat cu 4-1 la general barajul cu CS AFumați și va juca în liga secundă în sezonul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *