Un fermier belgian a mutat din greșeală granița cu Franța

Foto: bbc.com

Un fermier din Belgia a reuşit, accidental, să redeseneze graniţa ţării cu Franţa după ce, deranjat că piatra de hotar era în calea tractorului său, a mutat-o câţiva metri în teritoriul vecin. În loc să provoace o revoltă internațională, incidentul a fost întâmpinat cu zâmbete pe ambele părți ale frontierei, relatează agenţia EFE.

Agricultorul a modificat astfel o frontieră delimitată în anul 1920 prin Tratatul de la Courtrai, mărind puţin teritoriul belgian în dreptul localităţii sale în detrimentul celei vecine din Franţa, Bousignies-sur-Roc.

Schimbarea hărţii a fost descoperită de către un grup de pasionaţi de istorie în timp ce parcurgeau acel loc orientându-se cu hărţi din epocă.

Respectiva piatră de hotar, inscripţionată cu anul 1819, a marcat delimitarea frontierei după înfrângerea lui Napoleon în anul 1815 în bătălia din localitatea belgiană Waterloo, înainte ca Belgia să se formeze ca stat în 1830.

Conform declaraţiilor date de unii localnici presei franceze, respectivul agricultor a mutat piatra pur şi simplu pentru a-şi extinde terenul sau pentru a-şi putea manevra mai bine tractorul.

”A fost mutată limita din 1819, Belgia şi municipiul nostru s-au mărit. Evident că francezii nu vor fi de acord, va trebui să reaşezăm lucrurile la locul lor”, a scris pe Facebook primarul din Erquelinnes, David Lavaux, care s-a deplasat la faţa locului împreună cu o echipă a postului de televiziune francez TF1.

Autorităţile belgiene i-au cerut deja agricultorului să mute piatra înapoi, avertizându-l că altfel riscă să ajungă în instanţă.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *