Prima țară unde purtarea măștii pe stradă nu mai este obligatorie

Locuitorii din Israel nu mai trebuie să poarte mască de protecţie în aer liber, un nou semnal că această ţară pare să fi depăşit partea cea mai grea a pandemiei de coronavirus, relatează duminică DPA.

Numeroase persoane ieşite din case duminică dimineaţă nu mai purtau mască.

Cu toate acestea, purtarea măştii este în continuare obligatorie în interior, în spaţiile unde cineva intră în contact cu persoane care nu sunt membri ai familiei sale. Experţii consideră însă că şi această regulă ar putea fi ridicată într-o lună, datorită scăderii semnificative a numărului de infectări.

Duminică, şcolile s-au deschis de asemenea complet pentru prima dată în ultimul an, elevii fiind aranjaţi în clase cu capacitate maximă, şi nu un grupuri mici. Însă masca este obligatorie în sălile de curs.

Datorită unei ample campanii de vaccinare, numărul de noi cazuri înregistrate a scăzut semnificativ. Numărul persoanelor care suferă în prezent de o formă severă de COVID-19 este de circa 200. La sfârşitul lui ianuarie, numărul era de circa 1.200.

Aproximativ 5,3 milioane din cele nouă milioane de locuitori ai Israelului au primit cel puţin o doză din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aproape cinci milioane au primit ambele doze. Cu toate acestea, campania de vaccinare a stagnat. Aproximativ un milion de persoane de peste 16 ani încă sunt nevaccinate. Experţii au atras atenţia că Israelul nu a ajuns deocamdată la imunitatea colectivă. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *