Ministrul Transporturilor anunță că tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti este aproape gata

Foto: Facebook/Cătălin Drulă

Stadiul fizic al lucrărilor la Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova – Piteşti este de 75% şi sunt toate şansele ca acest segment să fie finalizat în 2021, a afirmat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, în timpul vizitei pe care a efectuat-o pe şantierul acestui obiectiv.

„Am vrut să mă asigur că suntem în linie dreaptă pentru respectarea promisiunii că vom finaliza Tronsonul 2, anul acesta. Tronsonul 2 este vital pentru ocolirea oraşelor Slatina şi Balş. În prezent, zeci de mii de şoferi pierd ore în trafic în fiecare săptămână pentru traversarea celor două localităţi. Acest calvar se va încheia când deschidem Tronsonul 2”, a spus Drulă.

Ministrul a constatat faptul că stadiul fizic al lucrărilor este de 75% şi că mobilizarea constructorului înseamnă circa 1.400 de lucrători şi 380 utilaje pe şantierul în lucru, se arată în postarea făcută pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. 

Valoarea contractului pentru construcţia tronsonului 2 Balş – Slatina (km 17+700 – 57+550) din cadrul Drumului expres Craiova – Piteşti se ridică la 1,454 miliarde lei, fără TVA.


Citeşte întreaga ştire aici: Ministrul Transporturilor anunță că tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti este aproape gata: Calvarul traficului se va încheia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *