Încep lucrările la primul cinematograf de artă din Timișoara

Primăria Timișoara a anunțat marți finalizarea procedurii de achiziție a lucrărilor de execuție la cinematograful “Studio”, care va deveni primul cinematograf de artă al orașului.

Potrivit publicației locale știriletransilvaniei.ro, lucrările vor dura 18 luni, iar investiția se va ridica la 17 milioane de lei.

Transformarea Cinema “Studio” în cinematograf de artă este rezultatul colaborării dintre Primăria Timișoara – proprietarul cinematografului, Groupama Asigurări – finanțatorul proiectului de arhitectură în valoare de aproximativ 150.000 euro, Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), asociații culturale care se vor implica și în managementul cinematografului.

“Lucrările vor începe cu bani de la bugetul local, dar sperăm că vom convinge Ministerul Culturii să finanțeze și acest obiectiv din suma alocată programului Capitală Europeană a Culturii”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Potrivit municipalității, cinematograful “Studio” va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tip art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor. De asemenea, va deservi și domenii conexe industriei cinematografice: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.

sursă: știriletransilvaniei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex