Mesajul președintelui Klaus Iohannis-Ziua NATO în România

Ziua NATO în România este marcată, începând din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza Legii 390/2004. În acest an, este sărbătorită la 4 aprilie. „Numai uniți vom fi mai puternici!”, a transmis în mesajul său președintele Klaus Iohannis.

Alianţa Nord-Atlantică consolidează legătura unică şi profundă a Europei cu America de Nord, ambele continente unite de valori democratice şi de interese de securitate comune, iar NATO a avut totodată un rol important în privinţa gestionării pandemiei de COVID-19, se arată într-un mesaj transmis duminică de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei NATO în România.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua NATO în România

„NATO a fost şi continuă să fie pentru România principalul garant şi pilonul fundamental al apărării”, transmite și premierul Florin Cîţu, în mesajul cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO în România. Pentru stabilirea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român, la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004), potrivit www. mae.ro.

Un eveniment de referinţă pentru societatea românească, din perspectiva statutului României de aliat NATO şi a semnificaţiilor asociate acestui moment, Ziua NATO reprezintă o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic. Aceasta este marcată printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile unde sunt unităţi militare, în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români. Statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele, marile unităţi şi unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării organizează, cu acest prilej, ceremonii militare, Ziua Porţilor Deschise, activităţi cultural-artistice şi sportive, simpozioane şi expoziţii.

La summitul de la Washington, din aprilie 1999, NATO şi-a reafirmat angajamentul de a invita state din centrul şi estul Europei să adere la organizaţie. Alianţa a prezentat documentul intitulat „Membership Action Plan”, mecanism de pregătire şi evaluare individuală a ţărilor candidate.

Eforturile comune ale factorilor decizionali din România, de îndeplinire a obiectivelor Planului Naţional de Aderare la NATO şi demersurile diplomaţiei române, au contribuit la adoptarea deciziei din noiembrie 2002, de la Praga, a liderilor statelor membre de extindere a organizaţiei. Oficiali ai Alianţei au punctat eforturile României în spectrul asigurării stabilităţii şi securităţii Balcanilor, în misiuni desfăşurate sub egida Alianţei.

detalii pe stiritvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex