Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei din 2009

Foto: Inquam

Curtea de Apel București a pronunțat o primă sentință în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care Elena Udrea, Ioana Băsescu, dar și jurnalistul Dan Andronic sunt acuzați de instigare la luare de mită, spălare a banilor, mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.


Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex