La 10 luni de la trimiterea în judecată, dosarul Sorinei Pintea se plimbă încă între tribunale

Potrivit Curții de Apel Cluj, dosarul de corupție al Sorinei Pintea, acuzată de luare de mită de către DNA în februarie 2020, se va muta la Tribunalul Cluj. Până acum, de la momentul trimiterii în judecată, în aprilie 2020, dosarul fostului ministru al Sănătății a parcurs traseul Tribunalul București – Tribunalul Maramureș -Tribunalul Cluj, conform libertatea.ro.

Conform soluției pronunțate pe 10 februarie 2021 de Curtea de Apel Cluj, s-a admis „cererea de strămutare formulată de către inculpata P.S. privind cauza penală nr. 9657/3/2020 aflată pe rolul Tribunalului Maramureş”. Astfel, instanța a dispus „strămutarea cauzei penale nr. 2008/84/2015, din procedura camerei preliminare înregistrată sub nr. 9657/3/2020/a1, de la Tribunalul Maramureş la Tribunalul Cluj”.

Istoricul „dosarului Sorina Pintea”

Pe 29 februarie 2020, DNA a informat că s-a dispus „punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore” a fostului manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş din Baia Mare, județul Maramureș, „pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.
Pe 29 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru PSD al Sănătăţii. Sorina Pintea a fost eliberată din arest pe 6 martie 2020, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Pe 30 aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București. Pe 2 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a decis că nu are competența de a soluționa dosarul fostului ministru al Sănătății și l-a trimis la Tribunalul Maramureș. Pe 23 decembrie 2020, Tribunalul Maramureș a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare. Pe 3 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Tribunalul Maramureș este instanţa competentă să judece dosarul în care Sorina Pintea este acuzată de luare de mită. Pe 10 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj a admis cererea făcută de Sorina Pintea și a trimis dosarul la Tribunalul Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *