Ministrul Finanțelor recunoaște că NU sunt bani pentru majorări salariale

Guvernul nu a alocat surse de bani suplimentare la rectificare pentru majorări salariale, iar, dacă totuşi unele companii de stat dau prime sau cresc salariile, acestea sunt posibile din economiile lor, a afirmat, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare pentru salarii. Dacă au făcut economii şi au putut să-şi dea, e treaba lor. Vom face un audit la toate companiile de stat cum au fost cheltuiţi banii publici, dar să fie foarte clar, nu sunt fonduri salariale, iar bugetele aprobate anul acesta pentru aceste companii nu sunt cheltuieli suplimentare faţă de cele de salarii, sunt salariile de anul trecut. La rectificare niciuna nu a primit nimeni primit bani pentru creşteri cu cheltuielile salariale” a spus ministrul.

Jurnaliştii i-au arătat că au informaţii confirmate potrivit cărora la companii precum Metrorex, CNAIR sau Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, angajaţii vor primi bani în plus.
„Nu ştiu situaţia. Eu am avut grijă ca la rectificare să nu fie alocate surse suplimentare pentru banii de salarii. Dacă au făcut economii prin restructurare, posibil să-şi dea, este treaba lor şi nu intru peste managementul lor. Dar un lucru este clar, ei nu au primit bani suplimentar”, a continuat Cîţu. AGERPRES/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *