Iohannis face un pas important privind alegerile parlamentare

Președintele Klaus Iohannis a trimis, la reexaminare în Parlament legea care prevedea că Legislativul este cel care stabilește data alegerilor. Demersul președintelui amână aplicarea legii și o duce spre o dată în care aceasta nu mai poate fi aplicată, așa cum inițial PSD își dorea.

Mai exact, posibilitatea ca alegerile parlamentare să fie amânate pentru martie anul următor este una foarte redusă. Procedural, această lege nu mai poate fi aplicată pentru că nu se încadrează în termenele prevăzute de Constituție, iar PNL și președintele Klaus Iohannis vor face tot posibilul să se întâmple asta.

Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților și care stabilește că Legislativul este cel care hotărăște data scrutinului a fost adoptată în iulie 2020. Președintele Klaus Iohannis și PNL au contestat legea la Curtea Constituțională, care le-a respins sesizarea de neconstituționalitate. Mai mult, judecătorii CCR au spus că alegerile parlamentare se pot amâna, iar mandatele senatorilor și deputaților pot fi prelungite maximum trei luni, în situația unei stări de urgență.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat public că nu este de acord cu amânarea alegerilor parlamentare. Totodată, președintele și PNL vor folosi la maximum toate pârghiile de care dispun pentru a tergiversa intrarea legii în vigoare.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *