Hotnews.ro: Cum au început azi școala un copil de 13 ani de la țară și o profesoară din Râmnicu Vâlcea

Pentru a vedea ce-i așteaptă în realitate pe copiii și profesorii din România în prima zi de școală din pandemie, am stat de vorbă cu un elev din clasa a 6-a de la un liceu de la țară din județul Vrancea și cu o profesoară din Râmnicu Vâlcea.

Pe 14 septembrie, Alexandru începe clasa a VI-a. În noiembrie împlinește 13 ani. Din clasa I învață la Școala Gimnazială din comuna Vulturu, de lângă Focșani. Școala lui a avut parte de investiții de peste 2,2 milioane de lei în 2017 din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, devenind conformă criteriilor europene din punct de vedere sanitar. În România, acest lucru s-ar putea numi noroc.

Într-un moment în care învățământul românesc se confruntă cu o situație epidemiologică gravă, știm că în 2019, peste 28% din unitățile de învățământ din România nu aveau acces la dotări de bază care să permită spălarea elevilor pe mâini cu apă și săpun, după cum arată un studiu făcut de Programul comun de monitorizare al OMS și UNICEF.

Nu știm câte din aceste școli, care acum își primesc din nou elevii în bănci, au infrastructura necesară pentru a fi conform standardelor sanitare care se impun odată cu începerea anului școlar 2020-2021.

detalii pe hotnews.ro

foto: bistriteanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex