Ludovic Orban militează pentru asigurarea dreptului de vot al românilor din diaspora

Premierul Ludovic Orban le-a transmis, luni, reprezentanţilor misiunilor diplomatice române să întreprindă demersuri pentru asigurarea celor mai bune condiţii pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora la alegerile parlamentare din 6 decembrie:

”România este ţara cu cei mai mulţi cetăţeni care trăiesc, muncesc în alte ţări. În jur de 4 milioane de oameni sunt în diaspora, unde şi-au căutat un rost mai bun în alte ţări decât în România. Solicitarea mea către dumneavoastră este să menţineţi o legătură activă şi permanentă cu românii din diaspora, să faceţi tot ce este posibil să rămână, în continuare, parte a naţiunii române, să se simtă susţinuţi, reprezentaţi, ajutaţi, să nu piardă legătura cu România.

Misiunea noastră este aceea de a asigura condiţii cât mai bune pentru ca românii din diaspora astfel încât să poată să-şi exercite dreptul de vot. Noi am stabilit data alegerilor parlamentare în 6 decembrie. Domnul ministru Bogdan Aurescu a constituit un grup de pregătire a alegerilor din diaspora şi vă adresez solicitarea să fiţi implicaţi, să veniţi cu idei, să întreprindeţi demersuri pe lângă autorităţile din ţările unde conduceţi misiunea României, astfel încât să asigurăm condiţii cât mai bune pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora. ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex