Viorica Dăncilă critică acid politica economică a PNL

Fostul prim ministru și președinte al Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, face o critică acidă a politicii economice a PNL:

„Deși temporar mascat de criza coronavirusului, eșecul guvernării liberale e dincolo de orice îndoială.

Estimările organizațiilor financiare internaționale prevăd o scădere economică de 5% în acest an și un deficit bugetar apropiat de 10%. Iar în timp ce veniturile românilor au scăzut (în condițiile închiderii sau suspendării temporare a activității multor companii), prețurile au explodat, înregistrând o creștere de 6,4% în primele patru luni ale acestui an prin comparație cu perioada similară a anului trecut. Și ca să fie complet tabloul eșecului liberal, România s-a împrumutat luna trecută cu o sumă record de 3,3 miliarde de euro (la dobânzi sensibil crescute față de ianuarie și februarie)!

Acesta e bilanțul real al guvernării PNL: economia scade, românii o duc mai prost, țara se împrumută accelerat.

Iar în loc să demisioneze, ministrul Finanțelor ajunge să se laude cu cifrele furnizate de agențiile internaționale de rating, bucuros că România n-a fost cotată mai jos. Spre știința domnului Cîțu, am scăpat la mustață de retrogradare în rapoartele agențiilor de rating nu datorită performanțelor acestui guvern, ci – după cum a menționat clar agenția Standard & Poor’s – „având în vedere datoria publică și datoria externă relativ scăzute ale României” (lucru care este meritul PSD, fiindcă în perioada guvernării PSD datoria publică A SCĂZUT ca procent din PIB)!

Românii n-au ce aștepta de la Orban, Cîțu și ceilalți artiști ai dezastrului. Contraperformanța acestor 7 luni de guvernare liberală va continua și în lunile care au mai rămas până la alegerile parlamentare, dacă li se mai permite acestor oameni să conducă România. Cred însă că e nevoie de o moțiune de cenzură prin care guvernul Orban să fie demis, iar asta cât mai repede!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *