Ministerul de Interne Marcel Vela a făcut marele anunț despre Raed Arafat

Raed Arafat face declaratii de presa la Palatul Victoria, miercuri, 7 august 2019. Inquam Photos / Alexandru Busca

Dacă la începutul mandatului a avut mai multe schimburi dure de replici cu Raed Arafat, lăsând să se înțeleagă că l-ar putea schimba din funcție, acum ministrul de Interne Marcel Vela pare că l-a reevaluat pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Întrebat, vineri, despre relația sa cu Raed Arafat, Marcel Vela a răspuns că în Ministerul de Interne „contradicţiile duc la progres”.

Întrebat vineri despre relaţia pe care o are cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, Vela a răspuns: „Nu ştiu cum aţi tras concluzia că ne-am certat. În MAI, contradicţiile, polemica duc la progres, drept dovadă că în viitorul cât mai apropiat se va zbura noaptea şi în Arad, Iaşi, Craiova şi Constanţa”, potrivit Agerpres.

Şi Raed Arafat a venit cu un răspuns: „Noi nu ne-am certat înainte”.

Marcel Vela a participat vineri la bilanţul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pe anul trecut, el declarând că Guvernul susţine activitatea structurilor DSU şi că alocarea bugetară a crescut de la 0,27% din PIB în 2019 la 0,32% din PIB în 2020.

În 21 noiembrie, președintele Klaus Iohannis afirma, întrebat despre situația lui Raed Arafat: “Am solicitat o soluţie de la Guvern şi aştept săptămâna viitoare să primesc un răspuns lămuritor, ca să nu spun altceva. Nu o să fac eu o evaluare, dar Guvernul va face o evaluare şi voi insista pe lămuriri în acest sens“.

La începutul lunii decembrie, Marcel Vela critica lipsa luării unor măsuri după evenimente precum Colectiv, Caracal sau Timișoara și anunța că este în derulare un audit la IGSU.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *