Rareș Bogdan a recunoscut tot despre candidatura acestuia la Primăria Capitalei

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, crede că Nicușor Dan poate fi susținut de Partidul Național Liberal la Primăria Capitalei doar dacă se înscrie în această formațiune politică, însă acesta este „șovăielnic rău” în discuțiile pe care le are cu șeful liberalilor, Ludovic Orban. Bogdan și Orban au fost evaluați într-un sondaj intern al partidului pentru Primăria Bucureștiului, însă cei doi nu vor să candideze, a mai spus prim-vicepreședintele PNL, într-un intreviu acordat HotNews, joi, la Strasbourg.

Potrivit lui Rareș Bogdan, alături de cei doi lideri, au mai fost evaluați în sondajul intern pentru alegerile locale din București: Violeta Alexandru, Ciprian Ciucu, Robert Sighiartău, Ionel Dancă, Florin Cîțu.

Referitor la un guvern după alegerile parlamentare, europarlamentarul Rareș Bogdan consideră că USR-PLUS trebuie cooptat la guvernare, cu liderul USR-ist Dan Barna vicepremier, pe care însă l-a catalogat drept „arogant”.

Urmărește tot interviul video:

Montaj: Alexandru Rădulescu

HotNews.ro: Suntem la Strasbourg, la Parlamentul European, dar vă întreb chestiuni din România și mai exact din București: candidați la Primăria Bucureștiului?

Rareș Bogdan: (…) Nu, nu voi candida la Primăria București, decât dacă Partidul Național Liberal solicită acest lucru imperios și necesar. Consider că sunt colegi de-ai mei suficient de buni, suficient de dedicați, pe care o să-i sprijinim, împreună cu Ludovic, pentru a reuși să o îndepărteze pe doamna Firea, care este obligatoriu să fie îndepărtată de la București. Nu a făcut nimic pentru capitala României. Sunt o bătaie de joc acești 3 ani și jumătate de guvernare Firea și ea trebuie îndepărtată obligatoriu. Trebuie o guvernare de dreapta în București, care să vină cu proiecte pentru București, care să reușească împreună cu Guvernul – de asta e nevoie de un primar liberal, un primar de dreapta, care să fie în parteneriat cu președintele și mai ales cu Guvernul României care să rezolve câteva probleme stringente.

Probabil cea mai importantă problemă a Capitalei rămâne studiul de trafic și rezolvarea problemelor de trafic, noi avem niște pasaje supraterane care se termină cu semafoare și unde se formează supra-cozi, este ceva incredibil. Nu avem locuri de parcare, e o rușine, suntem sigura capitală europeană fără o centură ocolitoare a orașului. Pe cele 3 inele de circulație ale Bucureștiului nu am reușit să facem măcar o undă verde, o chestie destul de simplă, nu folosim studiul de trafic făcut de japonezi și, de asemenea, mai avem o problemă uriașă și rușinoasă – faptul că nu reușim să facem legătura dintre Aeroportul Otopeni și centrul Capitalei sau gara centrală, așa cum este peste tot, inclusiv la Strasbourg. Suntem singura capitală europeană care nu are legat, cu metrou ușor sau cu tren, aeroportul internațional al țării de centrul capitalei țării. Singurul, rușinea pământului. Dar poate în cele din urmă… Noroc că au venit Băsescu și cu Videanu, care au fost primari la un moment dat în Capitală, că nu ne mai zdrăngăne în urechi tramvaiul așa cum o făcea până la primul mandat al lui Băsescu, când au reușit să facă acele șine sudate și, practic, funcționează astăzi metroul, dacă îl iei din subteran și îl pui pe șinele respective, funcționează fără probleme.

HotNews.ro: Spuneți că nu vreți să candidați neapărat…

Rareș Bogdan: Nu.

HotNews.ro: Dar vă puneți la dispoziție… Sunteți din Cluj de fel…

Rareș Bogdan: Da, la Cluj avem un primar extraordinar.

HotNews.ro: Da, dar văd că vă pricepeți bine la administrația Bucureștiului, ați studiat-o, v-ați documentat…

Rareș Bogdan: Nu. Eu am fost un jurnalist, care am condus un trust de presă, o publicație extrem de respectabilă în Cluj și o televiziune și un radio. Făceam emisiuni. Aveam o echipă alături de colegii mei de vreo 70 de jurnaliști (…) Și am fost extrem de preocupat de dezvoltarea urbanistică a Clujului. Am scris despre arhitectura de manea, de urbanismul deșănțat… Când am venit în București, am constatat că era foarte puțină preocupare în afară de HotNews, pe subiecte legate de urbanism, de blocuri între case, de nenorociri în fața casei lui Arghezi, despre care nu prea scria nimeni. Și chiar mi-a plăcut, aveați o colegă care se ocupa…

HotNews.ro: Da, Catiușa Ivanov, care e foarte bună, e cea mai puternică jurnalistă pe domeniul administrației locale din București.

Rareș Bogdan: Da, e foarte bună, pe tot ce înseamnă imobiliar, urbanism, planuri de urbanism zonal, parcuri transformate în cartiere și așa mai departe. Ei, mi-a plăcut chestiunea asta și luptându-ne pentru păstrarea cartierelor istorice în fața unui asalt al noilor imobiliari, am devenit cumva familiarizat cu aceste lucruri, PUZ-uri, PUG, blocuri între case, înălțime, distanța dintre vecini.

Locuiesc în București, familia mea e în București, copiii mei sunt în București, soția mea. Azi-dimineață s-a dus să-l ducă pe cel mic la școală și a făcut până la școală 42 de minute și de la școală până acasă o oră și zece minute. A stat în mașină. Și era supărată. Și zic, „de ce ești supărată?”. Pentru că pe Mihai, fiul nostru, l-a lăsat în stradă, a coborât din mașină să fugă la școală și el s-a întors, săracul, s-o pupe și n-a mai putut pentru că claxonau din spate, ca nebunii, oamenii și a plecat plângând că n-a putut să o pupe pe mami. Legătura specială mamă-copil. Noi ne-am stricat sufletul, practic suntem amputați sufletește… Să vezi un copilaș, are 8 ani, să vezi un copilaș care se întinde să-și pupe mama și tu să claxonezi ca un dobitoc, asta ține de educație.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *