Revoluția Română produce în continuare efecte
Fostul lider al revoluției Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, a fost scos de jandarmi, sâmbătă, din mulţimea adunată în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a comemora 30 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce mai multe persoane l-au huiduit şi l-au agresat.
Încă de la sosire, Voican Voiculescu a fost huiduit de cei prezenți, apoi au început actele de violență. A fost lovit, împins, chiar și scuipat, spun surse de la fața locului. A fost nevoie de intervenția jandarmilor, și, în ciuda faptului că au intervenit rapid și au reușit să îl extragă pe Voican-Voiculescu din mijlocul mulțimii furioase, revoluționarul nu a scăpat ușor – s-a ales cu capul spart.
Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Troiţa din Piaţa Universităţii, dedicată victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989 pentru a lua parte la ceremonia religioasă de comemorare a celor care au căzut la evenimentele din urmă cu 30 de ani.
Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracțiuni contra umanității în Dosarul Revoluției. El susţine, însă, că dosarul „este o absurditate”, pentru că „o revoluţie nu se dă în judecată”.

