Klaus Iohannis se sacrifică pentru români

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că este nevoie de un mix de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar şi a adăugat că a discutat pe tema bugetului cu premierul Ludovic Orban, precum şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
„Am avut o discuţie pentru pregătirea bugetului. Domnul premier şi domnul ministru al Finanţelor au dorit să mă informeze despre stadiul lucrurilor în această zonă extrem de importantă. Elaborarea şi aprobarea bugetului pentru anul viitor reprezintă cea mai importantă acţiune politică a Guvernului din acest an, din această lună decembrie”, a precizat şeful statului înainte de şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România.
Despre faptul că ministrul Finanţelor l-a informat că va avea o indemnizaţie ‘îngheţată’, Iohannis a spus: „Mi se pare un lucru potrivit”.
„Dacă vrem să fim politicieni responsabili, trebuie – noi, care suntem în vârful piramidei – să fim primii care dăm semnalul că înţelegem că nu toată lumea poate să beneficieze tot timpul de creşteri salariale. Şi este un moment potrivit pentru a arăta că orice creştere salarială, oricât de mult dorită ar fi, trebuie să fie şi oportună. I-am încurajat să meargă mai departe cu această măsură propusă”, a adăugat el. Agerpres