Liviu Dragnea îi „taie” picioarele Vioricăi Dăncilă

Liviu Dragnea vrea sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul de la Curtea de Apel București în care contestă noua conducere PSD, stabilită la Congres.

Fostul lider PSD a depus la instanță mai multe cereri, între care și cea privind CJUE, următorul termen fiind în 31 octombrie. Adevărata surpriză este însă alta: în documentul depus la CAB, Dragnea pare că o acuză pe Dăncilă de fraudă, pentru că nu ar fi plătit contribuţiile pentru salariul asistentei locale din perioada în care a fost europarlamentar.

Liviu Dragnea a depus prin avocat la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul în care contestă noua conducere a PSD, mai multe cereri, între care și cea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

În acest context, instanța a stabilit următorul termen pentru 31 octombrie, când vor fi discutate cererile fostului lider PSD.

Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.

detalii pe stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *