Șeful Consiliului Concurenței a făcut marele anunț despre Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica

Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica cred că e văzută ca o soluţie pentru a fi susţinută activitatea CEO şi mi se pare un pic naivă ideea că dacă nu pot să subvenţionez o activitate, o companie, dacă o amestec cu alta atunci o să pot, a declarant preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„E greu să comentez ceva ce e doar o declaraţie. Nu am văzut nicio hârtie, nu am văzut niciun proiect. Ce mi se pare clar să spunem, serios, este că trebuie să găsim o soluţie ca Oltenia să funcţioneze pe termen mediu, deci într-un număr de ani în care economia noastră va avea nevoie de energia produsă de Oltenia prin arderea cărbunelui, deci n-avem alternativă la aşa ceva şi trebuie să găsim o soluţie ca acest lucru să fie posibil. (…) Cred că sunt soluţii, putem găsi o soluţie să subvenţionăm activitatea CEO în perioada asta. Fuziunea cu Hidroelectrica cred că e văzută – cred, nu ştiu – e văzută ca o soluţie să susţinem activitatea CEO. Dacă apare o propunere pe hârtie, oficială, o vom analiza”, a spus Chiriţoiu.

El a explicat că presiunea asupra Complexului Energetic Oltenia vine în bună măsură din faptul că taxele de poluare cresc în Uniunea Europeană, iar certificatele de emisie au un preţ în creştere, pentru că ţinta UE este să se reducă poluarea, iar „asta face poluarea mai scumpă”.

Detalii pe agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *