Dăncilă, răspuns șocant privind cea mai așteptată autostradă din România: „Dar de ce vă interesează acest lucru?”

Premierul Viorica Dăncilă a declarant că guvernul face toate eforturile pentru a realiza Autostrada Ploieşti – Comarnic.

Mai mulţi localnici au vrut să afle de la premier informaţii despre infrastructură, unul dintre aceştia atenţionând-o pe Viorica Dăncilă că pe drumul Braşov – Sibiu mor mulţi oameni din cauza accidentelor. „Cum aţi venit de la Bucureşti?”, a întrebat un localnic. „Dar de ce vă interesează acest lucru?”, a răspuns premierul. „Mă interesează, pentru că acum, vara, şi iarna, drumul de la Bucureşti în Ţara Făgăraşului durează şi şapte ore”, a răspuns acesta, conform agerpres.ro.

„Şi noi facem toate eforturile pentru a face Autostrada Ploieşti – Comarnic. (…) De 30 de ani nu s-a făcut nimic, încerc să fac lucruri pe care alţii nu le-au făcut. (A guvernat – n.r.) în cea mai mare parte Opoziţia şi nu PSD-ul. Iar dacă dumneavoastră luaţi ceea ce s-a făcut de PNL, de PDL, şi ceea ce a făcut PSD-ul, o să vedeţi diferenţe de kilometri. (…) Cred că toţi cei care venim la biserică de aceea venim, să fim mai buni, şi manifestările şi răutăţile în faţa bisericii sau în timpul unei slujbe cred că nu-şi au locul. Cred că politica e de o parte, biserica e de o parte. Eu am venit aici să mă rog şi am venit la această slujbă minunată”, a declarat premierul.

stiripesurse.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *