Primul castravete vorbitor emana ……. ce poate

Sau cand boii vorbesc despre porci, iata ce iese:

Fost milițian, pompier, fotbalist de liga a 2-a, prieten al minorităților din țara sa si alte ocupații pe care nu le-a trecut in CV, respectivul a declarat mass-mediei bulgare, preluat de cotidienele „Sega” şi „Dnevnik” că „turiştii români care ajung în Bulgaria sunt principalii responsabili pentru răspândirea pestei porcine africane”.

Gânditorul de la Sofia a susținut că „românii aruncă resturile alimentare pe marginea drumurilor, fără să folosească pubelele de gunoi”. „Merg, mănâncă, aruncă gunoaie, iar noi curățăm, curățăm ” a sintetizat primul cuvântător comportamentul românilor în faţa fermierilor nemulţumiţi adunaţi la o şedinţa cu demnitari bulgari.

Şeful de la Sofia a mai subliniat că, zilnic, aproximativ 5700 de autovehicule româneşti intră în Bulgaria pe Podul Prieteniei, de peste Dunăre, de la Giurgiu-Ruse, şi că acestea poartă vina răspândirii pestei porcine.

Căci intotdeauna străinii sunt de vină, nu? Ați mai vazut in istorie.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară precizează că primul focar de pestă porcină africană a fost descoperit în Bulgaria anul trecut, într-o regiune aflată la aproximativ 200 de km de granița cu România.

Sursa: Agerpres G4MEDIA.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *