Lovitură pentru Biserica Ortodoxă, folosirea numelui şi chipului părintelui Arsenie Boca …

Biserica a pierdut procesul pentru folosirea numelui şi chipului părintelui Arsenie Boca pe obiecte comercializate la magazinele bisericeşti. Firma care a înregistrat marca „Arsenie Boca” a avut câștig de cauză la Tribunalul Bucureşti. Decizia pronunţată joi, 11 iulie, poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În mai 2018, Daniel Gheorghe, deținător al mărcii „Părintele Arsenie Boca” pe teritoriul României, a înștiințat mai multe societăți comerciale, inclusiv magazinele cultelor religioase, dar și Mănăstirea Prislop, să nu mai comercializeze obiecte care utilizează imaginea fostului stareț fără licență.

Marca „Părintele Arsenie Boca” a fost înregistrată la Oficiul European de Proprietate Intelectuală în cursul anului 2017, de către o companie englezească, Daniel Gheorghe fiind singurul care deține licență pentru utilizarea mărcii pe teritoriul României. Toate produsele cu însemnele mărcii industriale vândute în România sunt neconforme.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, reacţiona la momentul respectiv:

„În legătura cu anormala înregistrare a unei mărci cu numele «Arsenie Boca» de către o persoană privată din România, Patriarhia Română anunţă ca Arhiepiscopia Bucureştilor a luat atitudine fermă faţă de această situaţie încă de acum o lună şi a comunicat oficial persoanei respective mesajul de a renunţa imediat la această marcă înregistrată în străinătate. Numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial. Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoană privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca, nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică. În măsura în care persoana vizată va continua să se folosească de acest nume prin marca menţionată, Patriarhia Română, prin Episcopia Devei şi Hunedoarei, sub jurisdicţia căreia funcţionează mănăstirea Prislop, unde se afla şi mormântul părintelui Arsenie Boca, va face toate demersurile necesare din punct de vedere legal pentru a aşeza lucrurile în firescul lor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *