Decizia care l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la închisoare

Curtea Constituţională este așteptată vineri, după două amânări, să pronunțe decizia asupra sesizării vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție de la instanța supremă, conform hotnews.ro.

Dacă CCR constată un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, sentinţele din prima instanţă în cazuri de corupție ar putea fi contestate și desființate, iar procesele reluate de la zero.
O astfel de hotărâre l-ar putea scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive.

Până acum, Curtea Constituțională a amânat de două ori decizia și a solicitat instanței supreme și CSM noi documente, inclusiv un studiu comparativ pe țări privind completurile de 3. Între timp, instanța supremă a trimis CCR un al preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, care arată că Austria este singura țară din Uniunea Europeană unde la Curtea Supremă de Justiție există completuri specializate pe fapte de corupție.

Liviu Dragnea a spus, joi, că efectul unei decizii favorabile a Curţii Constituţionale ar fi reluarea de la zero a procesului.”Ce efecte ar putea avea pentru mine? Că se reia procesul. Adică se reia toată această perioadă în care am stat până acum. Ce va face CCR-ul mâine? O să discutăm după… Eu, ştiţi bine, nu cred că a fost vreo excepţie, indiferent care au fost deciziile CCR, le-am respectat şi am comentat puţin, aproape deloc, despre ce a decis Curtea Constituţională. Au fost decizii care au dat câştig de cauză unora, altă dată altora, au acceptat, au respins, dar judecătorii CCR trebuie respectaţi şi toate deciziile trebuie respectate”, a spus Dragnea, întrebat cum ar influența decizia CCR dosarul în care este judecat.

Motivele invocate în sesizarea lui Florin Iordache

În acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR luna trecută, după ce Liviu Dragnea l-a lăsat pentru o săptămână președinte la Camera Deputaților. În sesizarea depusă la CCR, este invocat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completurilor specializate.

detalii pe hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *