Dragnea, misterios în privința candidaturii la prezidențiale

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat joi, într-un miting electoral organizat în localitatea suceveană Dumbrăveni, că o să anunţe dacă va candida sau nu la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an după scrutinul pentru Parlamentul European.

El a adăugat că alegerile prezidenţiale din acest an reprezintă „momentul în care trebuie să eliberăm România de această căpuşă care se numeşte Iohannis”.
„Vreau să vă asigur că acest proiect pe care noi l-am început în 2016 va avea sorţi de izbândă. Vom avea prima confruntare în 26 mai. Este bătălia pentru Europa, este bătălia pentru mândria de a fi român, pentru că România merită mai mult. În toamnă, vom avea alegeri prezidenţiale. Atunci este momentul în care trebuie să eliberăm România de această căpuşă care se numeşte Iohannis. Şi o să vă răspund, când e momentul, dacă voi candida, dar haideţi să ne concentrăm acum la alegerile europarlamentare. Vă asigur că nu are de ce să vă fie frică. Nu are de ce să aveţi vreo ezitare. Lupta noastră este, de fapt, lupta pentru adevăr”, a afirmat Dragnea.

romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *