Se anunță RESTRICȚII pentru Facebook și toate rețelele de socializare

După scandaluri legate de răspândirea ştirilor false, de transmisiuni live ale unor sinucideri sau atacuri teroriste, reţelele sociale sunt nevoite să îşi schimbe abordarea, potrivit unei analize a Financial Times.

Acum aproape zece ani, o instanţă din Italia a condamnat trei directori din cadrul Google la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că nu au reuşit să împiedice ca un clip în care un copil autist era hărţuit să apară în rezultatele motorului de căutare deţinut de companie. Sentinţa a fost considerată aberantă şi a fost, ulterior, anulată.

După ce atacurile de la cele două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, au fost transmise live pe internet, autorităţile din Australia au introdus o nouă lege care prevede că directorii reţelelor sociale ar putea chiar să fie condamnaţi la închisoare dacă nu iau măsuri în timp util pentru a elimina conţinutul violent.
Şi în Marea Britanie a apărut ideea de a impune sancţiuni în astfel de cazuri. Mai concret, toate companiile care găzduiesc materiale generate de utilizatori ar urma să fie responsabile, inclusiv penal, pentru tot conţinutul de pe paginile lor web. Această propunere, a fost, însă, criticată. „ (Măsura) s-ar putea să nu se încadreze în standardele rezonabile privind dreptul la liberă exprimare”, a declarat Alex Stamos, fostul director pentru securitatea informaţiilor în cadrul Facebook şi profesor la Universitatea Stanford. Detalii pe mediafax.ro

foto: renasterea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *